Hallstatt - my dream village

ZIUA 2: Hallstatt

Și tot pe drum pe drum cum ne învățasem, dar încă la începutul vacanței, ne regăsim în drum spre Hallstatt. Mi-a povestit Mircea încă de acasă, că a găsit un orășel foarte frumos, pe malul unui lac, unde ne putem satisface și pofta de munte, mai exact putem să facem o drumeție până sus, unde o să găsim un view point, Five Fingers, care te lasă fără răsuflare la propriu, fiind cumva suspendat peste munte, mi-a arătat doar câteva imagini de sus, și eram deja cucerită de el încă de acasă.

Drumul spre Hallstatt

Drumul până la Hallstatt a fost minunat, era într-o duminică și din fericire eram pe partea bună de drum, mai exact se pare că și austriecii au ambuteiaje în weekend, și în acea duminică toată lumea se întorcea acasă după un weekend în deplasare. Trebuie să recunosc, mă simțeam foarte bine când vedeam că noi ne deplasăm și cei de pe partea cealaltă stau, gândindu-ma că locul spre care ne îndreptăm merită văzut. Foarte mulți motocicliști pe drum, și foarte ok, mai toți în grupuri, primul și ultimul purtând veste sau ceva accesorii reflectorizante. Revenind la drum, marea parte a drumului am făcut-o de-a lungul mai multor lacuri, lacul pe partea stângă și muntele pe dreapta. Era destul de târziu, am stat mai mult decât ne așteptam la Abația Melk și ne-am dat seama că vom ajunge mult mai târziu decât estimam în Hallstatt, plus că din păcate nici vremea nu ținea cu noi, cerul fiind destul de întunecat. Pe drum, am dat de multe tunele și la toate așteptai cu sufletul la gură să vezi ce peisaj idilic îți mai rezervă luminița de la capătul tunelului. Am ajuns aproape de Hallstatt și evident la intrare un alt tunel, care era doar pe o singură bandă, doar pentru cei care intrau în oraș și tunelul era întrerupt de o cascadă care curgea mai departe pe sub el, iar după ce am intrat din nou în tunel, am fost: Wow! What was that? și ca să fiu sinceră, atunci pe moment nu deslușisem exact cum, ce era, abia văzusem cascada. Când ne plimbam a doua zi, mi-am dat seama că tunelul este întrerupt de cascadă și că ea își continuă căderea sub șosea.

 

                                              Prin tunel, pe lângă cascadă, până în Hallstatt

Pe la 19.30 am ajuns și din cauza vremii, dădea să plouă, am hotărât că mai bine căutăm întâi campingul. Din păcate nu am avut un GPS foarte strălucit (după cum v-a spus și Mircea în articolul Bratislava-Hallstatt) și am mai pierdut 30 minute căutând campingul, dar am văzut colțuri poate nu așa vizitate ale Hallstatt-ului: o pădurice la baza muntelui, care sinceră să fiu părea să fie un loc perfect de camping, cu mult verde, cam umbră ce-i drept, fiind pădure, dar pe de altă parte mult prea aproape de natură, parcă se simțeau prea aproape animalele :). Am reușit să ne conversăm (mai mult prin semne ce-i drept) cu câțiva localnici care ne-au spus că suntem departe, campingul fiind în centru, așa că am făcut cale întoarsă și l-am găsit până la urmă,  și nu trebuia să facem altceva decât să ținem drumul drept de la intrare în Hallstatt; se pare însă că un drum drept a fost prea dificil pentru GPS-ul nostru. Din păcate deja începuse să picure, și tare teamă îmi mai era de ploaie, fiind a doua noapte cu cortul din viața mea, ma gândeam că ne vom uda / inunda / orice (chiar și trăsnet) se mai poate întâmpla pe ploaie și va trebui sa renunțăm la cort.

Doamna de la recepție, foarte draguță, a văzut că se aproprie furtuna și ne-a spus că putem plăti mai târziu și să fugim să ne alegem un loc. Eu am ales locul, din punctul meu de vedere după o logică destul de bună: vine furtuna și ca să fim cât mai feriți ne punem cortul într-un loc cu copaci. După ce a început să plouă cu găleata ne-am dat seama ca locul ales este în vale și toată apa se adună sub cortul nostru. Am observat acest lucru din mașină :), deoarece Mircea, băiat bun, nu m-a lăsat să îl ajut. Până la urmă furtuna a început, noi eram încă cu cortul nedesfăcut, nu că asta ar fi fost problema, se desface în câteva secunde, dar trebuia pironit ca să spun așa. După cum spuneam, Mircea s-a apucat să monteze cortul, pe o ploaie torențiala, eu în mașină, filmând și el afară muncind, da știu, ce fată nașpa sunt, l-am lăsat pe iuba singur în ploaie, dar spre apărarea mea voi  preciza ca el nu m-a lăsat și în plus am făcut o treabă buna cu filmarea. Din păcate am mai avut încă o idee "strălucită", aveam în mașina niște foi de cort date de tata, în caz de ne prinde ploaia, și evident că mi-am adus aminte de ele, numai că erau puse în portbagaj cu toate bagajele peste ele, si crezând cu tărie în puterea lor anti-ploaie, am făcut o varză generală în spate, acolo unde făcuse, tot Mircea, ordine în campingul din Bratislava, adică cu mai puțin de 12 ore în urmă. Am pus una sub cort, una peste cort și s-a băgat și iuba în mașina și am așteptat, și așteptat, și vedeam cum ni se inunda spațiul ales din ce în ce mai mult, apa plutea pe lângă cort. Sincer a fost fun, atunci râdeam, acum râdem, eram în a doua seară de campare și ploua de rupea. Tot my dear Mircea și-a luat inima în dinți, și-a dat sandalale jos, și-a suflecat pantaloni și a ieșit afară să mute cortul. S-a oprit și ploaia și a reușit să îl scoată din "piscină" și să îl ducă mai la deal.

                                                                        Înainte de potop

                                                                    Și după potop

Am instalat din nou cortul, acum am observat că acele foi de cort nu sunt bune, cea pe care am pus-o deasupra cortului a reținut apă și ne-a udat cortul, le-am dat la o parte sperând că se vor usca până dimineață și am decis că un duș este esențial. Ziua de campare costa 22 euro, dar a meritat toți banii, după campingul din Bratislava, care trebuie să recunosc nu m-a convins sa fiu o camping lover deoarece era destul de vechi și asta se vedea mai ales la toalete și la dușuri, cel din Hallstatt avea dotări impecabile din punct de vedere al curățeniei, dar și funcțional: feon, duș nelimitat (se poate să ai și timer, maxim 5 minute), bucătărie cu WIFI (doar atât avea). Am ieșit după un bun și binemeritat duș și am dat nas în nas cu o vulpe, chiar pe lângă cortul nostru, s-a speriat și a fugit mai repede decât să zicem vulpe.

Corturile unor bikeri cehi

Cortul nostru rezistent la apă, foarte multă apă, în noua locație

Așa nu: foaie de cort complet nefolositoare

Cina am mancat-o în micul bar/bistro, în nici un caz restaurant, din camping, nu avea decât două feluri de mâncare și multă bere. Sinceră să fiu îmi amintesc mai degrabă ce bere am băut, decât cum se numesc cele ce le-am mâncat, dar google-ul să trăiască că am aflat: Schweinsbraten with Semmelknödel dumpling and cabbage salad = Friptură de porc cu găluște de pâine și salată de varză (murată caldă), specific austriacă și destul de bună.

Bericioaică și mâncare tradițională era cam tot ce ne puteam dori la cină

Mașinuță cu trei roti, pe care am văzut-o în deplină funcțiune a doua zi

Multe casa din Austria erau îmbrăcate cu copaci de genul ăsta, erau în trend

Ulterior cinei am ieșit la o plimbărică, care și-a pus amprenta definitiv pe mine. Deși se lăsa seara și l-am văzut pe întuneric, Hallstatt-ul m-a cucerit definitiv și irecuperabil. Mai întâi am ajuns pe o mică insulă, care era toată verde, avea o iarbă pe care o simțeai udă din cauza ploii de mai devreme, dar care te îndemna să te descalți și să îți treci picioarele prin ea. Era legată de țărm printr-un podeț, pe sub el o grămadă de rațe, și lacul (care se numește la fel ca și orășelul) la țărm avea o culoare azurie, datorită unui pârâu care se vărsa în el. Partea aia de Hallstatt, prin faptul ca ne-am găsit singuri pe o insulă (ce-i drept, probabil artificială, și foarte foarte mică), pentru mine a căpătat o alură idilică. Avea și o bancă pe margine, am luat un loc și ne-am făcut planuri pentru a doua zi, ne-am bucurat de liniște și după 10 minute am luat-o la pas, noaptea prin Hallstatt, spre centru, în liniște, fără aglomerația turiștilor.

Așa se vedea orășelul de pe podeț

Hallstatt de pe insulă

Băncuță și rațe

                                                       The silence caught on camera

Restaurant cu lampadare frumoase

Și terasă cu lampadare frumoase

Am mers pe o stradă pietonală, principală de altfel, și ni s-au scurs ochii dintr-o vitrină în alta, cu gândul că a doua zi le vom vizita pentru suveniruri sau doar pentru a le vedea de mai aproape. Este primul oraș din vacanța asta unde am văzut magazine cu tematică de Crăciun chiar dacă era iunie, majoritatea cu globuri sau obiecte decorative din sticlă. Globurile superbe, cu tot felul de motive de iarnă, de sărbători, diferite față de ale noastre, dar la fel de frumoase, foarte foarte scumpe în schimb, cele mici costau de la 17 la 30 euro, și erau mici, mici, mici, iar cele medii si mari, erau de pe la 30 euro în sus. Erau minunate și le-aș fi luat pe toate, dar bagajele noastre ar fi fost mult mai "sensibile" și mult mai prețioase. Am găsit o patiserie unde urma să mâncăm a doua zi ștrudel și alte nebunii, am ajuns în piața centrală și am hotărât să ne întoarcem.

Globulețe minunate

Aproape de centru

Pe drumul de întoarcere pentru varietate am ales un alt drum, printre căsuțe, fără să ne dăm seama cum sunt ele de fapt, unele peste altele, că am schimbat nivelul, că am trecut pe lângă o cascadă (deși ne intriga zgomotul) și din păcate era mult prea întuneric pentru camera noastră foto.

Am avut o noapte ploioasă și un cort rezistent, a fost a doua noapte de cort și prima noapte de ploaie din vacanța noastră, nu a fost o noapte prea plăcută, deoarece m-am trezit de multe ori din cauza ploii, dar când vedeam ca nu suntem uzi, adormeam repede la loc. Până la urmă ne-am trezit uscați și asta era cel mai important

Stef-11.11.2012

Ziua doi : Din Bratislava spre Hallstatt

 
   Ziua II : Bratislava - Hallstatt - 393 km

   A doua zi, revigorați de somnul în cort, am luat un mic dejun plin de bunătăți aduse de pe plaiuri mioritice, am strâns totul și am plecat la drum. A fost o prima zi în Austria, superbă, plină de surprize în lungime de vreo 120 km, oferite de gps-uri (unul instalat pe telefon și un pda), am văzut pentru a doua oară Dunărea și am reușit să ajungem seara în Hallstat, un orășel minunat, care va avea, așa cum merită, un articol separat.

   Dupa masă, pe la 08.30, aveam deja strâns totul, așa că am purces la drum spre ceea ce trebuia să fie partea principală a concediului. Am reușit să ratăm ieșirea spre Austria și cum următorul loc pe unde puteam să întoarcem era la vreo 20 de km distanță ne-am conformat și așa am adăugat primii kilometrii extra din acea zi. Adica vreo 45. Din păcate, unul din dezavantajele autostrăzilor, este faptul că de obicei de-a lungul lor peisajul este destul de anost, așa ca din punctul meu de vedere dacă tot e să ocoliți mai bine încercați un drum lateral, care are avantajul de a oferi peisaje noi și oferă imagini mult mai plăcute decât autostrăzile.  

   După ce am revenit pe drumul cel bun, am intrat în Austria foarte repede și ne-am oprit la prima benzinărie pentru a ne cumpăra vignetta (10 zile - 8 euro sau dacă stați mai mult de 3 săptămâni mai avantajos este sa va luați pe două luni - 23 euro) și o cafea care era absolut necesară. În timpul petrecut la benzinărie am fost și la toaletă și am rămas impresionați de cât de curată putea fi aceasta și cât de frumos mirosea înăuntru. La următoarea oprire, foarte aproape de Krems, am rămas chiar și mai uimiți de o toaletă publică, gratuită, care avea un design deosebit, atât în exterior cât și în exterior; iar surpriza supremă a fost faptul că toaleta era dotată și cu dușuri, care costau un simbolic euro pentru 15 minute. Așa că primul lucru care ne-a impresionat cu adevărat în întâlnirea cu Austria au fost toaletele. Iar la vreo 10 km de Krems sătui de ocoluri am făcut ceva urâțel și anume am dat cu spatele pe o intrare pe autostradă deoarece hotărâsem că enough is enough.

   Pentru această vacanță ne-am cumpărat trei ghiduri : unul cu Austria de la Thomas Cook (editura Niculescu), Munchen de la Berlitz (editura Aquila) și Vienna de la Adlibri. Azi voi descrie despre ghidul de călătorie despre Austria, care a fost foarte util prin faptul că în afară de atracțiile principale, cuprinde idei pentru tururi de câte o zi, aceasta fiind și inspirația pentru această primă zi : Krems - Melk. Pe lângă descrierea principalelor atracții de pe traseu aveți incluse și hărți ale traseului. A costat 29 de lei și cred că a meritat, mai ales că este destul de mic și ușor de cărat.

   Valea Wachau face parte din patrimoniul UNESCO din anul 2000 pentru peisajul riveran mărginit de munți dar și pentru așezările umane, precum și utilizarea agricolă a terenurilor, aceasta fiind cuprinsă între Krems și Melk, localități între care se află și probabil cea mai celebră pista de biciclete din Austria. În 2000, centrul orașului Krems a fost adăugat pe lista obiectivelor UNESCO. Este un oraș boem, cu un centru care este foarte bine păstrat și o plimbare prin acesta este foarte relaxantă și liniștită. Înainte de a intra am mers să căutăm centrul de informații turistice, care avea la intrare un raft cu hărți ale orașului deoarece acesta se deschidea după ora 12:00. La intrarea în centrul vechi te întâmpină poarta Steiner, o poartă după care par să te aștepte domnițe și domni îmbrăcați în straie medievale. Din păcate pe noi ne-a întămpinat doar o liniște monumentală, ținând cont că am ajuns acolo duminică în jurul prânzului. Inițial ni s-a părut ciudat că nu era nimic deschis fiind un oraș turistic, dar ne-am dat seama că este de fapt normalitate și nimic altceva. Ca fapt divers aici s-a născut mama lui Franz List, Maria Anna Laager în 1788. Fiind totul închis, am vizitat doar biserica Sfântul Vitus și biserica piariștilor.

 

Poarta Steiner

Un cântar în drum spre centrul de informații turistice

Balcon de prințesă (pentru cunoscători)

Coloana trinității

Stema Austriei

În drum spre biserica piariștilor

Biserica Piariștilor

Un intrând

asezonat cu o broască cabalină

Abația Göttweig

Coloana Mariei

O locomotivă CFR într-un magazin de trenulețe și accesorii

       De la Krems am pornit de-a lungul Dunării (sau pistei de biciclete) spre Melk. Am vrut să ne oprim și în Dürnstein deoarece de la distanță ne-a atras biserica cu turla albastră, dar se pare că toată lumea a hotărât să facă exact același lucru o dată cu noi, așa ca după 20 de minute de căutat loc de parcare ne-am decis să continuăm drumul spre Melk. Deasupra orașului se află ruinele vechilor metereze unde se pare că a fost întemnițat Richard Inimă de Leu, de către Leopold al V-lea în 1192/1193, nemulțumit de împărțirea prăzilor aduse din cruciadă; parte din banii de recompensă au fost utilizați pentru ridicarea zidurilor stravechii Viene. Am găsit în ghid scris de o bisericuță gotică, toate celelalte din zonă fiind în stil baroc, așa că am decis să ne oprim în St. Michael un sat cu doar 36 de locuitori. Biserica este foarte frumoasă, în turnul de la intrare se poate urca, iar cimitirul din curtea biserici este bine întreținut.

Biserica din St. Michael

Cimitirul (buhuhu)

Castelul Hinterhaus deasupra orațului Spitz

Ruinele castelului Aggstein vizibile pe partea stângă a Dunării pe drumul spre Melk

    Pe o căldură toridă am ajuns la abația Melk o mănăstire enormă situată exact deasupra Dunării (cred că o croazieră poate să ofere o imagine superbă asupra acesteia). În parcare, deja înfometat și obosit, îmi cam pierdusem cheful de vizitat; Ștef știindu-mi starea de ciufuțenie mi-a dat un energizant (adică niște biscuiți) și a reușit să ma convingă că o să merite. Melk este o mănăstire benedictină reconstruită în stil baroc austriac între 1702-1736 de arhitectul austriac Jakob Prandtauer și decorată în interior de opera lui Antonio Benduzii; istoria abației, ca parte integrantă a ordinului benedictin, a început în 1089 când fortăreața aflată în acel loc a fost donată de către Leopold al II-lea ordinului. Intrarea pentru adulți costă 9,50 euro aceasta cuprinzând pe lângă biserică și camerele muzeului, bastionul și grădinile mănăstirii, dar conform site-ului oficial intrarea va fi 10 euro începând cu anul următor (http://www.stiftmelk.at/englisch/index.html). Turul începe cu Sala Benedictină și continuă cu Curtea Prelaţilor, Scările Imperiale, Camerele Imperiale, astăzi sălile de expoziţie (un muzeu foarte frumos realizat cu multe exponate vechi, dar care au un un foarte mare dezavantaj dacă nu alegeți un tur cu ghid și anume faptul că nici una dintre ele nu are scrise explicațiile in limbă engleză), Sala de Marmură (doar ramele ușilor fiind din marmură autentică), Terasa, Biblioteca, Biserica şi Curtea lui Coloman. Conform site-ului oficial în jurul lui 1400, datorită importanței foarte mari aceasta conține mai multe relicve sfinte, cea mai importantă dintre ele fiind o bucată din sfânta cruce, dar din păcate nu există alte informații referitor la situația acesteia în prezent. În secolul 15, mănăstirea a fost punctul de plecare al uneia dintre cele mai importante reforme monahale medievale, "Reforma Melk", și a avut legături strânse cu umaniștii de la Universitatea din Viena. 
   Umberto Eco s-a documentat aici pentru romanul său "Numele trandafirului" şi, în semn de apreciere, a dat numele "Adso von Melk" unuia dintre personajele principale, anume tânărul ucenic al călugărului franciscan William de Baskerville, însărcinat cu investigarea morţii unor monahi dintr-o mânăstire din nordul Italiei.
   Biblioteca are accesibilă pentru vizitatori doar o cameră mare și una mică, cărțile fiind de fapt păstrate în 12 camere (deoarece nu este permis fotografiatul în interior va ofer un link cu poze din mănăstire ce cuprind și camera vizitabilă a bibliotecii). Aceasta conține în jur de 100000 de cărți, din care 750 sunt tipărite înainte de secolul XV. Plafonul bibiliotecii este decorat cu o reprezentare simbolică a credinței. În centru un personaj feminin este recunoscut ca alegorie a credinței și este înconjurată de patru grupuri de îngeri, care reprezintă cele patru virtuți cardinale: înțelepciunea, dreptatea, tăria și cumpătarea. Cele patru sculpturi din lemn sunt reprezentări ale celor patru facultăți: Teologie, Filosofie, Medicină și jurisprudență spre deosebire de sala de marmură care are o reprezentare laică avându-i în centru pe Palas Atena (simbol al înțelepciunii) și Hercules (simbol al cuceririi). Turul își atinge punctul culminant la intrarea în biserică, punctul central al întregii abații, locul în care simți cum Divinitatea se hotărăște câteodată să se odihnească și printre noi, a cărei altar central este dedicat sfinților Petru și Pavel. Altarul din partea stângă a altarului este dedicată sf. Coloman, ale cărui rămășițe pământești sunt depuse într-un sarcofag, iar altarul din partea dreaptă este dedicată lui Benedict, sarcofagul său fiind gol. 
   Curtea lui Coloman (potrivit legendei, fiul unui rege din Irlanda aflat în pelerinaj spre Ierusalim, a fost martirizat în 1012, în Stockerau, în apropiere de Viena, în această zonă de frontieră periculoasă el a fost suspectat de spionaj din cauza limbajului său ciudat și a îmbrăcământei sale, a fost apoi închis, torturat, și în cele din urmă spânzurat de un copac bătrân. Minunile care au avut loc după moartea sa au făcut populația locală să îl venereze pe Coloman), cu a sa statuie dedicată sfântului patron al abației și orașului, încheie turul unui loc pe care ar fi păcat să nu îl treceți printre obiectivele voastre când vă hotărâți sa vizitați Austria.

Poză preluată de pe wikipedia (pentru a vedea cât de impozantă este mănăstirea)

Scările de acces dinspre parcare

Curtea prelaților

Coridoarele imperiale cu un tavan specific austriac

Un nmanuscris din muzeu

Sala oglinzilor (am mai văzut o cameră la fel de frumoasă la Montserrat)

Una din pozele care ne-au ieșit cel mai bine în muzeu

Un cufăr vechi care avea înăuntru un touch screen conectat la un proiector, cuprinzând istoria abației

Înainte de al doilea război mondial parte din veniturile abației erau asigurate de anumite proprietăți și terenuri agricole din Transilvania

Scară interioară

Macheta abației era amplasată pe o platformă mobilă

Sala de marmură (plafon)

Sala de marmură

Privire asupra Melkului vizibilă de pe terasă

Orga bisericii

Petru și Pavel

Unul din cele mai frumoase altare principale văzute până acum

Cam așa ar trebui să arate efortul de a face o poză frumoasă

Dunărea vizibile din curtea lui Coloman

Statuia lui Coloman (din păcate parțial tăiată de subsemnatul - incompetență în ale fotografiei)

Și câteva poze din grădini care de asemenea merită o vizită

Bye-bye (poate o să ne întoarcem pentru întreaga vale Wachau)

    Frumos? Stați să vedeți Hallstattul, care merită pe deplin statutul de sătuc copiat în întregime de chinezi. Părerea mea este că merita originalul.