duminică, 27 octombrie 2013

Vânătoarile de comori de la Viajoa

Avem la activ două vânători organizate de fetele de la Viajoa, iar cea la care am participat săptămăna trecută a fost a treia și m-am gândit eu așa (de altfel cum m-am gândit și data trecută) că ar fi frumos să scriu despre cele vechi și să vin cu un articol despre cea nouă, dar deoacamdată voi scrie doar despre cea nouă și o să încerc pe cat posibil sa nu fac foarte multe referiri la cele vechi. Am o idee pe care o să o pun în practică, sper doar să îmi permită programul de editat/scris.

Să trecem la fapte și să povestim de Vânatoarea cu nr. 4 din cartierul Kiseleff. În caz de nu știți, conform Wikipedia, Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kiseleff a fost un general rus. Între 1892 și 1834 a condus administrația militară rusească a Țării Românești. A contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor Organice, care de fapt au fost primele Constituții din istoria Moldovei și Valahiei. Ca ambasador al Rusiei la Paris în perioada 1856-1862, a sprijinit unirea Principatelor Române.
Tot Wikipedia spune că Șoseaua Kiseleff din București îi poartă numele. Asta o știam de mult și în weekend-ul 12-13 octombrie chiar am și străbătut-o de cîteva ori în căutare de indicii.

Vânătoarea asta a fost cu cântec, mi-am dorit atât de mult să ajung, dar partea materială m-a făcut să am anumite ezitări de la început. Prin urmare mi-am anunțat prietenii din București că Săritorii din Constanța este posibil să nu vină și să își caute echipă. Dar nu am renunțat am găsit echipă din Constanța, prietenii noștri cărora le-am povestit cu entuziasm ultimele două ediții de vânătoare, nu s-au arătat niciodată încântați de idee și sincer renunțasem la gândul că vom găsi pe cineva, dar Vânatoarea ne-a vrut și am primit un telefon de la niște prieteni că vin și ei, și că deși nu s-au arătat interesați, nu înseamnă că nu își doreau să fi participat și la celelalte ediții. Așa că am avut echipă: Țuții și Micuții! Thank you guys!

Locul de întâlnire a fost Piațeta Regelui din parcul Kiseleff, ora de întâlnire 10.30, așa că destul de devreme am plecat spre București cu aparatele pregătite, cu mici gustări (George Moga ne-a spus cănd am fost în Măcin că pentru urcat pe munte este recomandat să ai la tine susan, glucoză, dar fiind vorba de o aventură urbană, nu montană m-am rezumat la batoane cu susan și cu migdale) și cu un mare mare chef de cutreierat prin București să descoperim case, străzi, oameni noi.

Am ajuns și ne-am întâlnit cu Săritorii (sub acest nume și în echipa asta am participat la utimele două vânători) și după am început încet, încet să mai recunosc pe unul și pe altul, o căutam pe Gabi Solomon, dar nu a fost de data aceasta, o căutam și pe Ioana Pătrășcoiu, era dar nu o vedeam, le-am văzut pentru prima data pe Adriana de la mini calatorii în trei si pe Alexandra Roșu de la blogul de calatorii al Alexandrei (și toate patru de la VIAJOA). Ne-am întâlnit cu noii prieteni, cunoscuți în Vamă, și concurenți în acelați timp, Rose de la catherinecrossroad și Iulian Sîrbu de la trans-ferro, care au fost în echipa Bucharest it's not enough! Ne-am întâlnit și cu prieteni vechi Laura și Ana (parte din Săritorii), îmi era dor, dor de voi și din păcate ziua respectivă, echipe diferite, nu mi l-au satisfăcut (poate recuperăm cândva). Ne-am dat seama că oricât de mult am vrea să stăm împreună, nu putem ține 11 oameni laolaltă în acelați ritm, așa că la un moment dat ne-am despărțit, am recuperat puțin din povestit când am fost la masa de după vânătoare (cred ca este o tradiție în fiecare echipă de vânători urbani care se respectă, să îsi ofere o mică recompensă după câteva ore de ''vânat'' comori arhitecturale).

Vânătoarea a ținut 5 ore, de fapt nu aveam timp limită, ne-ar fi așteptat fetele în Tete a Tete mai mult decât termenul stabilit, după cum spuneau și ele ediția asta a fost o plimbare, nu o competiție. Trebuie să recunosc că spiritul de competiție a învins plimbarea, dar pot să dau vina și pe vreme, nu numai pe competiția din mine, a fost așa o vreme cețoasă și destul de rece, mai degrabă de stat undeva indoors și povestit cu prieteni, decât de o plimbare.

Vă pun câteva poze și sper să fac și un update cu detalii tehnice, task-uri și poate o comparatie cu celelalte ediții.

Piațeta Regelui

Ioana ne dădea detalii tehnico-practice :)
Saritorii în acțiune
Rose din Bucharest it's not enough!
Lui Iulian chiar i se potriveste Bucharest it's not enough!
Laura și Ana

Cred că are o culoare galbenă acum


Copac in curtea Hotelului Triumf


Alee - Hotel Triumf




Castelul din Rondul Francis


Această poză ne-a adus premiul Rița Veverița


Lavandă


Reclama e sufletul comerțului


O poartă din sticlă


Vânătorul urban Ștef


Animale docile în cartierul Kiseleff




De cât timp nu ați mai văzut o mașină cu număr vechi?


O curte superbă!


Cu Laura


De la stânga la dreapta Diana, Ana și Laura


Merge brici un pic de galben pe tonuri gri


Vânatoarea Sanda


Life is fast!


Bucurestiul este minunat toamna


Domnul s-a simti fotografiat


Cum să nu-l prinzi măcar într-o poză?


Ioana + pisici = LOVE


Parte din Țuții și Micuții -vi-o prezint pe Gabi Solomon a noastră


Herăstrău


Noi doi amândoi

duminică, 6 octombrie 2013

Despre oameni dragi

La începutul lunii am fost în concediu în țară și puțin prin Belgrad și a fost minunat, mai ales în țară. Am venit încarcată cu zâmbete și voie buna sper eu pentru o perioadă cât mai mare. Mi-a spus Mircea că în acest concediu orice făceam, oriunde eram, am avut un zâmbet permanent pe buze, nu că nu aș fi zen în concedii in general, dar sunt momente si momente. Și acum zâmbesc și ascult Pink Floyd - High Hopes!

Avand în vedere că iar am avut experiente minunate cu oameni noi, necunoscuți, ne-am decis că înainte de a scrie efectiv de vacanță să scriem câte ceva despre oamenii cunoscuți în vacanța asta.

Am început vacanța cu un concert, și nu cu orice concert, ci cu Roger Watters - The Wall, 28 august 2013; si în 3 cuvinte concertul a fost : Legendar, Fabulos, Minunat - despre el însă, sper eu să scriu un articol care sa cuprindă toate concertele văzute vara asta. Dar acest show fenomenal ne-a adus împreună cu o verișoară C, care a primit biletul în dar și ne-a anunțat cu o zi înainte că vine și poate ne vedem. Deși avea bilet la o altă categorie, soarta ne-a vrut împreună, și am stat cu toții la aceeasi categorie.
Pentru C toată admirația mea sinceră, am avut o perioadă lungă de timp când am pierdut legătura, ne vedeam rar, și doar pe la nunți, unde nu prea poți vorbi, e zgomot, e lume multă, asta până la nunta mea, când mi-am propus să încerc pe cât posibil să țin de familie, de legătura de sânge. Și uite așa, chiar dacă telefoanele erau rare și poate numai de sărbători, am aflat ca fetele astea (C&M) au balls de-a dreptul, că au renunțat la tot, job, casă, prieteni, și s-au mutat în capitală. Au reușit să-și găsească job-uri, prieteni, o altă casă, să o ia de la capăt puțin câte puțin. Și C a mai făcut o chestie tare, a renunțat la un job, ca să poată învața pentru un job mai ok, și mai ales care ar fi pe sufletul ei. Să vă mai spun și că gătește minunat și că face niste combinații mai ceva ca la Master Chef. Îti ținem pumnii C, să te ajute Dumnezeu să iei examenul și toate eforturile să merite. Vă iubim dragelor!

Together we stand, devided we fall

Și tot The Wall ne-a făcut să ne facem planuri de călătorii cu prietena noastra A care venea de asemenea la concert și care ar fi vrut să facă și o ieșire câteva zile, și i-am propus să o facă cu noi, așadar cele 2 zile de Belgrad le-am petrecut cu ea.  

Sava Bridge


După concert am plecat spre Slatina, care ne-a îndulcit prin Atletul Albanez, și am ajuns și în Craiova. În vara aceasta am cunoscut doi craioveni de ispravă: Dana Ilie de la http://danailie2004.blogspot.ro/ si http://danasboots.com/ si http://www.monumenteoltenia.ro/ și Nicky Predescu de la www.calatorsauturist.ro, așa că atunci când am decis să vizităm Craiova mi-am spus că trebuie să iau legătura cu oamenii aștia; zis și făcut, așa că am contactat-o pe Dana, care draga de ea mi-a spus că în respectiva zi este liberă și ne face bucuroasă un tur de oraș. A fost fun, a fost plăcut, a fost un ghid adevărat, cu povestiri și legende, cu pe dreapta aveam asta, pe stânga asta, hai să vă spun și de asta (vă povestesc pe larg de Craiova văzută prin prisma Danei într-un articol viitor), dar ce mi-a plăcut cel mai mult și mai mult este faptul că Dana este chiar mândră de orașul ei, vorbește așa frumos de Craiova, și cum a crescut el în ultima perioadă, mai mai ca ai vrea să te muți acolo! Dana te admir pentru ceea ce simți pentru Craiova și sunt sigură ca vor veni și rezultate ca urmare a muncii tale de promovare! Iți mulțumim pentru că ne-ai transmis ce simți pentru Craiova (sper din tot sufletul să am acest sentiment și eu pentru Constanța cândva) și pentru ospitalitatea cu care ne-ai primit acolo la olteni la tine.

Parcul Romanescu: verde și frumos

Constanța susține Universitatea Craiova

Ne-am întors din Belgrad, și am poposit 2 nopți prin Cheile Nerei, mai exact am stat la o pensiune Alte Mulle - La Vechea Moara din Sasca Montană. Aici Mircea s-a hotărât să schimbe locul de campare și de start pentru Muntii Retezat, ca urmare a unor articole scrise de Alexandra Roșu de pe Blogul de Calatorii, care tocmai se întorsese de acolo. Așa că i-am cerut ajutorul (sfaturi privind camparea, trasee, drum de acces ...) Alexandrei seara târziu, când ne-am hotărât, și am rugat-o să ne răspundă cât mai repede, deoarece a doua zi de dimineață urmează să plecăm spre Retezat și nu o să mai avem acces la net și nici semnal. A doua zi de dimineață aveam detaliile cerute plus altele, gen unde avem semnal pe munte. Am rămas foarte plăcut surprinsă, știind că este un om ocupat, nu mă gândeam că ne va oferi toată disponibilitatea ei, având în vedere că nu ne știm decât de pe Facebook. Mulțumim Alexandra pentru că datorită ție si lui Mircea care te citește frecvent, am avut parte de cea mai frumoasă vacanță din munți EVER.

Și am ajuns la oamenii care ne-au arătat încă o dată că Dumnezeu ne iubește și ne scoate în cale numai oameni dragi. Am ajuns la Stâna de Râu în Munții Retezat, seara târziu, în jur de 8.30, cu greu, pe o ploaie deasă și destul de aprigă, după un ultim deal nebădăios, am ajuns și la zona de parcare, unde erau deja căteva mașini și corturi, însă toată lumea era în ele deja.

Prima poză din Retezat este cu ce vedeam de la Stâna de Râu, mai exact Vf. Păpușa Mică

Grupul nostru


A doua zi de dimineață când ne-am trezit era deja mișcare în cealaltă tabăra, am salutat (era un grup de 9 persoane) și ne pregăteam micul dejun, și tot învârtindu-ne pe acolo, am intrat în vorbă cu ei. Am aflat că erau din Târgu Mureș, că aveau să stea până sâmbătă, atunci fiind miercuri și că ajunseseră, tot marți ca și noi, numai că mai devreme, dar corturile din păcate tot pe ploaie le-au întins. Miercuri aveau de gând să facă același traseu ca și noi, adică Stâna de Râu - Tăul Țapului - Porțile Inchise, adăugaseră și Vf. Păpușa în funcție de timp.
Le-am spus că am dormit în mașina, și că în noaptea următoare o să încercăm refugiul; chiar cochetau și ei cu ideea de a dormi în refugiu sau cel puțin în corturi pe lăngă refugiu, dar au spus că mai vorbim pe seară după ce ne întoarcem de pe traseu.
Am plecat de traseu doar noi doi, am citit pe blogul de călătorii al Alexandrei că nu este un traseu dificil durează în jur de 3 ore. Târg Mureșenii se adunau mai greu, nici nu ne permiteam să ne alaturăm lor așa din prima, așa că am decis să plecăm. Am urcat destul de greu, am făcut 2 ore și puțin doar până la Tâul Țapului, fără prea mari pauze, am stat puțin de ne-am tras sufletul și am plecat spre Porțile Închise, când pe la mijlocul distanței auzim: Constanțaaaaaaaa!! Erau ai noștri Târg Mureșeni, care ajunseseră la Tăul Țapului, le-am făcut cu mâna și am urcat în continuare. La coborâre având în vedere că D ne spusese că până la Vf. Păpușa nu este mult și se poate face din Porțile Închise, am strigat noi la ei să-i întrebăm dacă mai merg pe Păpușa, ne-au răspuns că nu, și ne-am întalnit ulterior pe traseu; noi coboram de la Portile Închise, ei urcau spre Porțile Închise, în formulă restrânsă, 5 urcau, 4 au rămas jos la Tăul Țapului. Le-am spus că Mircea nu mai vroia să meargă pe Vf. Păpușa și asta a fost motivul pentru care i-am întrebat, mi-au răspuns că este cam târziu și că mai sunt și restul jos, care îî așteaptă. Ne-au prezentat ''caprele negre'' ale grupului, D&A, care erau cam în jur de 50 ani și urcau cu o lejeritate de invidiat/admirat :).
La coborâre ne-am unit cu cei 4 care așteptau la Tăul Țapului și am mai vorbit despre una despre alta, de-ale muntelui, de mișcare.... Am ajuns cu bine jos, unde ne mai aștepta un cuplu I&A, tot din grupul lor, dar care au sosit cu o zi mai târziu; după ce am mâncat, am băut o piroșca de la M&D, un fel de palincă, dar mult mai aromată și mai uleioasă, am gustat și niște afinată cu de toate :) (scorțișoară, cuișoare și altele pe care nu le mai țin minte) de la M&E și după ce am decis că avem destul alcool la bord, ne-am făcut bagajul și ne-am dus spre refugiu.

Refugiul Stâna de Râu


A doua zi de dimineață, ne-am întos la mașină, cu tot cu bagaje, le-am povestit de noaptea de pomină pe care am avut-o (o să vă povestim și vouă într-un articol separat) și ne-au invitat la masă. Oamenii aceștia erau pregătiți cum trebuie de munte, aveau de la conserve (ceea ce aveam și noi de altfel) la mâncare pe care eu nu am considerat-o ok pentru cort înainte de a-i cunoaște pe ei (prin prisma faptului că este perisabilă și nu avem ladă frigorifică, nu că nu ar fi bună sau nu mi-ar placea) de genul: slană, ceapă, roșii de grădină (minunate și ceapa si roșiile :) ), prin urmare masa aia arata minunat, cu o grămadă de oameni în jurul ei, plănuind ce aveau de gând să faca în ziua respectivă.
Era deja joi, avusesem o primă masă împreună de la cap la coadă, așa că mi-am făcut curaj și le-am spus că am vrea să urcăm și noi cu ei în acea zi. Ne-au primit cu drag, urma să facem traseul triunghi albastru: Stâna de Râu - Șaua Custurii - Vârful Custura; iar pentru coborâre au spus baieții ca în urmă cu 14 ani au coborât pe un traseu nemarcat, dar care avea momâi (pietre puse una peste alta de salvamonți sau de turiști cu scopul de a marca traseul), și au spus că se orientează sus dacă coborâm pe acolo sau dacă ne întorcem pe același drum. A fost frumoasă urcarea, cu mici opriri, toată lumea linștită, cu pauze de poze, de apă, de ce vrem noi, nimeni nu se grăbea; masa am servit-o pe Șaua Custurii, acolo unde am aflat că nu toți Târg Mureșenii sunt medici, cum aveam noi impresia :). Am ajuns pe Vf. Custura 7 din 13, restul au rămas pe Șaua Custurii și urmau să se întoarcă pe același drum. Băieții își aminteau coborârea destul de abruptă și Mircea (care are teamă de înalțime) a preferat să ne întoarcem pe același drum; ceilalți 5 au coborât pe traseul nemarcat. Ne-am întalnit cu toții la Cascada Ciumfu, unde M&D s-au oprit pentru o mică baie, și așa ne-au ajuns și cei cu traseul nemarcat. Ne-au povestit că le pare rău că nu am venit, pentru ca au dat peste poienițe cu lacuri, multe lacuri și afine, dar ne-au spus că poate le facem a doua zi cu toții, și așa a și fost.

Cascada Ciumfu
 
Seara am rămas acolo, ne-am întins și noi cortul și ne-am hotărât că cea mai bună formulă posibilă este cea de 13 :). Acea seară a fost magică, am avut foc de tabără, ne-am spălat la izvor (Mircea de fapt s-a spălat, eu mi-am încălzit apa la aragazul de camping) am băut ceai, vin, whiskey, bere (DAB de la M), am măncat fistic (mai ales M, se știe el care e :) ); din fericire, la insistența tatalui meu, am avut și noi o sticlă de 2l de vin de Murfatlar (f bun de altfel). Am povestit multe și mărunte: de munte, de pisici, de aventuri, de PinkFloyd - le-am spus că am fost la concert și că pe Wall a apărut și David Gilmour și astfel am iscat adevărate dezbateri în care fiecare povestea de albumul sau de melodia preferată; trei dintre băieți s-au dat mai într-o parte să poată depăna amintiri în liniște. E a avut o idee genială, a mers la mașină și ne-a pus Pink Floyd - High Hopes (M, la rugămințile lui E, mergea și o mai punea încă odată). Melodia nu face parte din The Wall, și deși o auzisem adeseori la radio, nu știam cine o cântă, și atunci mi-am dat seama că sunt ei, Pink Floyd.
În acea seară, la focul de tabăra, amețiți puțin de vin, de foc, de fum și de frig și cu un fundal Pink Floyd - High Hopes totul era precum spune și melodia:
               The grass was greener
               The light was brighter
               With friends surrounded
               The nights of wonder
plus un cer înstelat cum nu am mai văzut niciodată; fiind la peste 1500 m altitudine eram mai aproape de el decât fusesem vreodată (Mircea a văzut și câteva stele căzătoare) așa că totul se poate rezuma într-un cuvânt : Perfect!

Din cauza oamenilor dragi de mai sus, ne-am hotărât să mai stăm o zi, și deși anunțasem părinți, prieteni că nu vom avea semnal 3 zile, am sperat că nu se vor îngrijora prea tare și am decis că relația dintre Retezat și noi mai merită o zi. Am făcut foarte bine, pentru că această ultimă zi a fost una de relaxare totală, mai exact am mers cu totii pe poteca nemarcată, am măncat afine multe multe, merișoare, am văzut zîmbrii (brazi cu crengi care nu sunt simetrice, sunt circulare), am făcut ședințe foto, am mai învățat câte ceva de la R, căreia îi mulțumesc deoarece datorită ei mă voi înscrie la un curs de fotografie. R&R&P erau cei mai pregătiți dpdv al echipamentului de munte, fiind echipați din cap până în picioare, ei oricum erau pregătiți fizic de urcare.
A fost o zi foarte foarte frumoasă, cu soare, cu noapte cu stele, cu foc de tabără, cu ei cu toți.
Vă mulțumim dragilor pentru tot!

Pink Floyd - High Hopes


Închei, cerându-mi scuze de la ceilalți oameni dragi (dar pe care o să-i menționez: Răhău-anii, D din BV) pe care nu i-am inclus în acest articol (îi voi include în cele pe zile), dar este deja prea mare și la o primă vedere tinde să fie greu citibil, ca să nu spun plictisior.

duminică, 11 august 2013

FITS fits me - Partea I

M-am hotărat să finalizez postările neterminate, iar această postare era din iunie. Nu aveam nimic scris în articol, decât titlul, care a fost inspirația lui Mircea și pozele pe care le veți vedea mai jos.

Să purcedem la scris:

În iunie am mers în concediu în țara noastră minunată și am ajuns și în Sibiu, cred că am mai scris, dar voi mai scrie că în Sibiu m-am îndrăgostit, tot timpul mă gândesc la asta când spun Sibiu.


Era tot o sărbătoare, toată lumea într-o frenezie continuă, foarte mulți organizatori străini, nu era Sibiul pe care îl știam, plin de turiști, era Sibiul care avea treaba, avea un festival de organizat și deasemenea foarte activ pe Facebook.

Deși am stat foarte puțin în Sibiu, mai exact o zi, de marți pe la 14.00 pâna miercuri la 18.00, lumea care se perinda pe străzi, probabil alergând de la un spectacol la altul, era aceeași, îmi dădea impresia că ar trebui să-i salut :), ne vedeam cel puțin de 2 ori pe zi.

Prima grijă pe care am avut-o a fost să caut bilet la teatru, la centrul de informare al festivalului care era la Teatrul National Radu Stanca, am primit un ghid cu orarul spectacolelor din fiecare zi. Marți la ora 7 aveau Trei Surori, de A. P. Cehov, interpretat de Teatrul Nebolshoy St. Petersburg, vreau sa il văd de mult timp, dar aștiam înainte să întreb că nu mai sunt bilete. Am mers să ne luăm bilete de la libraria Humanitas (este de văzut dacă treceți prin Sibiu, la demisol este foarte frumoasă, un beci specific caselor din Ardeal, care seamăna cu o cramă, dar o cramă plină de cărți, muzică...) și am găsit bilete la Nunta, de A. P. Cehov, interpretat de The National Academic Janka Kupala Theatre (Minsk, Belarus), care începea de la ora 21.00 și era în același timp cu În ritmul tobelor, spectacol stradal, pe care evident că Mircea îl dorea să-l vadă. Sincer m-am rugat să fie bun spectacolul că altfel urma să-mi iau o grămada de boscorodeli.


În stația de autobuz de la Teatrul Național Radu Stanca erau afișate mesaje ca:

Iasul drag, fara de tei


Who is going to save the public?



Călăreții, specatacol stradal, jucat de trupa Les Goulus din Franța, este cel care mie mi-a plăcut cel mai mult. Descrierea de pe site-ul SibFest este urmatoarea:
''Trei călăreţi francezi foarte isteţi fac o demonstraţie despre cum se antrenează pentru următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Deşi, uneori, sunt puţin ridicoli, atitudinea franceză este mereu prezentă. Un spectacol care îmbină talentul actoricesc, comicul şi vizualul''

Dragilor, nu erau simpli comedianti, erau francezi care își depășiseră statutul de francezi prin faptul că faceau mișto chiar de nația lor. După spectacolul lor eram atât de bucuroasă, încăt pentru prima dată în vacanța aia eram supărată că trebuie să fiu joi acasă. Fiind primul spectacol pe care l-am vazut in cadrul FITS 2013, a doua zi ne-am umplut-o până la ora de plecare cu evenimente de tot felul.

El era Philippe, cel mai simpatic dintre ei, mai exact cel care se strămba cel mai frumos, iar calul lui se numea Angela Merkel.

El se numeste Julien și îl călarea pe Michael Jackson
Iar moderatorul și cel care coordona tot show-ul se numește Jean-Luc, și avea o mimică a feței extraordinară, era mai tot timpul cu French Attitude la el. French Attitude este modul în care râd de francezi, mai exact ia o față îngâmfată, își îndreaptă spatele și merg țanțosi ca și cum ar avea un băț în fund. Iar calul lui negru se numea cum altfel decât Oana Zăvoranu :)

Mircea cu fața de French Attitude, din alta vacanță ce-i drept, dar am pus-o să vă faceți o idee

Călăreții noștrii aveau costumele in formă de cal, cu picioare false pe lăngă șa, ei de fapt stând pe picioarele proprii.





Aici au reprezentat Turnul Eiffel, Philippe peste Julien si Merkel peste Michael.


Philippe supărat că Angela Merkel nu vroia să pornească




Urmatorul spectacol a fost Blonda, Bruneta, Șatena - tot de pe site-ul Festivalului:

''În mijlocul străzii veţi surprinde trei femei captive în lumea lor. Stingherite şi singure, ele caută reconcilierea, apropierea. Teama le face să şovăie, dar curiozitatea le dă putere. Încetul cu încetul, ele cuceresc strada cu un neaşteptat suflu de mişcare, o viteză uluitoare şi seducţie feminină. În spatele unui teanc de valize veţi observa un muzician. Muzica live vă însoţeşte în această poveste-vârtej a celor trei femei aflate în căutarea acelei scântei care să le lumineze vieţile.''

Asta era decorul lor


Bagaje pentru vacante viitoare


Trei fete, cu o energie dată la maxim, ignoră bărbatul de lăngă ele, care cânta live la chitara, pentru a reconstitui un manechin care era împărțit în mai multe bagaje. Zâmbesc, urlă, se ceartă, se împacă, se dezbracă, se gătesc toate pentru el, un manechin.











Mircea absorbit de fete :)
Fetele foarte draguțe, deși obosite după spectacol au stat si la poze si ne-au dat si adresa d email sa le trimitem pozele

Kabaret de Poche era un teatru de papuși pe care nu l-am văzut, dar decorul arata bine.
Ochisorul lui
Dragul de Philippe

Ne-am întâlnit cu Călăreții după spectacolul fetelor, făcuseră o baie de mulțime in Piata Mare si acum plecau, Julien mi-a citit mesaul de pe tricou și mi-a spus ca Impossible is Nothing

Și am ajuns într-un final și la Nunta lui Cehov. Evident era vorba de o nuntă, dar nu orice nuntă, trebuia musai să participe un general la ea, ca să se încadreze in standardele acelor vremuri. Protagoniștii noștri însă nu au găsit un general militar, ci un locotenent de marina, si a început el să le povesteasca despre viața pe mare, atăt de plictisitor că toată lumea începuse să doarmă, inclusiv eu. Însă Mircea și cu înca unul din sală erau singurii care rădeau, lucru care nu mă putea decât bucura :). Piesa a fost mai energică decăt va povestesc eu aici, însă eu eram atât de obosită că nu am simți-o deloc.





Închei povestindu-vă că am și mâncat în această zi, și am mâncat foarte bine, la Restaurant Dobrun, vi-l recomand cu căldura, nu este chiar în centru, dar este foarte aproape.





Să nu uităm că odată ce ai văzut Sibiul în sărbătoare îti vei dori să-l revezi și a doua oară, ceea ce vom și face vom fi la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu ce se va desfăşura în perioada 6 – 15 iunie, sub genericul „Unicitate în Diversitate”. Din păcate nu vom ajunge de la începutul festivalului, dar începând cu 9 iunie vom fi acolo și evident că vom încheia festivalul cu Faust! 
Abia aștept!!!